Prima oprire: Praga

De obicei, cea mai frumoasă vacanță este cea mai recentă. Pentru că în ea sunt adunate cele mai proaspete amintiri, cele mai noi experiențe senzoriale și, în majoritatea cazurilor, cele despre care îți place cel mai mult să vorbești.

Dar prima călătorie în străinatate are – pentru noi, românii, mai ales! – o semnificație aparte. Și de cele mai multe ori păstrăm în noi un dor de locurile străine pe care le-am vizitat întâia dată.

Prima mea „ieșire în afară”, cum ne plăcea să spunem, a fost într-unul dintre cele mai frumoase orașe din lume (și asta nu e numai părerea mea – subiectiva, ce-i drept): Praga, 1995. De aceea, capitala Cehiei va avea mereu un loc special în inima mea. Regală, romantică, încărcată de istorie, dar și un loc în care vechiul și noul se îmbină parcă mai armonios ca oriunde, Praga este orașul în care aș reveni oricând cu plăcere.

Primul voiaj în străinătate – vizita la Praga – nu a fost pentru o vacanță, ci pentru un stragiu de pregătire. Cu toate acestea, a fost la fel de frumos ca o vacanță.

Vă vine să credeți că în 1995 am aplicat pentru viză de Cehia, la consulat, și că am așteptat 30 (da, trei zeci!) de zile să văd dacă primesc viza sau nu? Așa era în 1995… Mă uit în pașapoarte vechi și găsesc vize de Italia (am stat pe un ger năprasnic, în 1999, la coadă pentru viză, alături de conaționalii care plecau la muncă…), de Austria, de Spania sau de Grecia. Azi pare neverosimil să aștepți câteva săptămâni viza pentru Grecia. Sună derizoriu, dar pot să spun că știu ce înseamnă emoțiile în așteptarea vizei. Pentru că nu era o formalitate, ci era posibil ca, după săptămâni de așteptare, să nu o primești!

Revenind la Praga, așteptările pe care le aveam în septembrie 1995 au fost cu mult depășite. Nu credeam ca discrepanța dintre două țări fost comuniste să fie atât de mare. Am luat la rând străduțele pietruite din partea veche a orașului, podurile peste Vltava, castelele vechi și bisericile gotice, am băut cea mai bună bere din lume și am mâncat cele mai gustoase găluște (knedliky). Am revenit la Praga în 1999, în 2002 și de curând, în octombrie 2011 și o găsesc de fiecare dată mai romantică, mai occidentală, cosmopolită și primitoare. Este un oraș în care, cu siguranță, mi-ar plăcea să trăiesc, chiar dacă cehii nu sunt cei mai calzi oameni din lume.

De văzut în câteva zile

Partea veche a orașului este fermecătoare și ușor de văzut, la pas, într-o singură zi. Pornește din Piața Orașului Vechi (Od Town Square sau Staromestske Namesti, foto sus), unde ai de văzut Ceasul Astronomic, statuia în stil Art Nouveau a lui Jan Hus și Catedrala Doamnei noastre, Tyn. Ia-o pe străduțele înguste, pline de magazine, restaurante și înțesate de turiști către Podul Carol, apoi mergi către Castelul Praghez (foto jos).

Nu rata principala stradă comercială, Wenceslas, la capătul căreia se află Muzeul Național de Artă și care e mărginită de frumoase clădiri în stiluri arhitectonice diferite, la parterul cărora sunt o mulțime de magazine.

Tot pe Wenceslas, la nr. 56, este unul dintre cele mai originale restaurante din lume: Vytopna. În interior se află o rețea complexă de linii ferate, pe care circulă permanent locomotive și vagoane care transportă… băuturile la mese! O experiență memorabilă nu numai pentru copii, ci și pentru adulți. Mai mare plăcerea să comanzi bere!

Cât costă

La Praga am mers, ultima oară, cu un City Break, prin agenția www.eurolines.ro, și am fost foarte mulțumiți de servicii. De obicei nu cumpărăm pachete prin agenții, preferăm să alegem singuri, dar variantele City Break sunt foarte convenabile (voi posta un subiect dedicat City Break-urilor curând).

Așadar, pentru 3 nopți la un hotel de 3 stele, U Krize, cu mic dejun tip bufet, zbor direct cu compania CSA (la ore convenabile) am plătit, cu tot cu taxe, 279 euro/persoană. E un tarif foarte avantajos, ținând seama de faptul că am căutat bilete de avion în august pentru septembrie, și începeau de la 400 euro/persoană. Iar Tarom nu zboară la Praga (sau cel puțin nu zbura în octombrie 2011). Hotelul e de 3 stele, decent, nu luxos, dar situat excelent, la 3 minute de mers pe jos pe podul Carol și chiar lângă stații de tramvai cu acces direct în cele mai importante locuri din oraș.

Travel tips

  • Moneda Cehiei este coroana, 1 Euro=aprox. 25 de coroane.
  • Prețurile sunt destul de mari în centru, dar, pe măsură ce te îndepărtezi de atracțiile turistice poți găsi locuri în care să mănânci mai ieftin.
  • La capitolul shopping, Praga are de oferit bijuterii (din aur și argint, cu granate sau chihlimbar) și obiecte din porțelan sau cristal (celebrul porțelan fin Thun și cristalul de Boemia).
  • Specialitățile culinare includ găluștele (knedliky) cu diferite preparate din carne și sos de merișor sau tot felul de cârnați. De asemenea, au clătite foarte bune și ștrudel cu mere delicios.
  • Se știe că Cehia este unul dintre cei mai mari producători de bere din Europa. Berea lor este foarte gustoasă, variată, ieftină în locurile care nu sunt înțesate de turiști.
Și una dintre cele mai frumoase melodii INXS, Never Tear Us Apart, cu un videoclip filmat acum 25 de ani la Praga!

Categorii: Europa, Uncategorized | Etichete: , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: