Best of 2011: vacanța în Florida

Mai sunt doar câteva zile din 2011. Nu mai obișnuiesc de ceva vreme să fac bilanțuri la final de an, și nici planuri pentru următorul. Pentru simplul fapt că trăiesc în prezent, iar 1 ianuarie nu a fost niciodată mult prea diferit de 31 decembrie.

Însă îmi place ca, la sfârșit de an, să arunc o privire în urmă, să mă gândesc la toate lucrurile bune care s-au întâmplat în ultimele 12 luni. Am ales ca deocamdată să îmi amintesc de cea mai frumoasă vacanță din 2011.

Mi-a fost greu să aleg între Toscana și Florida, pentru că fiecare evadare a fost, în felul său, o experiență completă, frumoasă, memorabilă. Dar, pe negândite, aleg SUA, pentru simplul fapt că America oferă, când vine vorba de vacanțe, un confort pe care nu l-am găsit nicăieri în Europa. Iar când vii de la 13 la 35 de grade, și ai parte de 6 zile cu soare, atunci chiar că te simți BINE.

În 2011 am stat o săptămână, în luna aprilie, în vacanța de Paști, la Orlando. O zonă din Florida cunoscută mai ales pentru zecile de parcuri tematice. Nu a fost prima vizită la Orlando, dar a fost prima ieșire peste Ocean cu fiica noastră de șapte ani, Mara. Și să vezi în fiecare zi un parc împreună cu un copil este cu totul diferit de a-l vedea ca adult. Toate atracțiile capătă cu totul altă valoare când vezi ochii mari de copil în fața unui carusel, a unui pui de cangur sau a valurilor oceanului la reflux.

Zeci de parcuri: pe care să-l alegi?

Parcuri acvatice, cu animale, dinozauri, personaje din filme, de desene animate, pentru copii mari sau mici, Legoland, regatul lui Harry Potter, Universal Studios… și numai șase zile. Cum ne descurcăm? Ce alegem? La ce renunțăm? A fost greu să hotărâm.

Până la urmă, am ales un parc acvatic și două cu animale și alte jocuri, lăsând Disney World și Universal Studios pentru altă dată. Lista finală: SeaWorld (pe care îl mai văzusem și am promis să revenim cu Mara), Busch Gardens (în Tampa Bay, la o oră de condus de Orlando) și Aquatica.

La această alegere a contribuit și prețul biletelor. Luând pachete pentru trei parcuri economisești. Biletele sunt destul de scumpe și cozile foarte mari, așa că am luat online bilete pentru cele trei parcuri, care au costat 125$/adult (un bilet pentru trei parcuri) și 117$/copil. Altfel, o singură intrare costă aproximativ 60$ și poți să pierzi mult timp la cozi.

La SeaWorld, Shamu e regele


SeaWorld este (cum spune și numele) un parc cu animale și păsări marine. Este foarte întins, ai nevoie de o zi întreagă pentru a-l vedea cum trebuie și merită să vezi tot. La anumite ore sunt show-uri (cu delfini, lei de mare sau balene ucigașe), unde locurile se ocupă cu 30 de minute înainte de începere.

La SeaWorld ai parte de experiențe inedite: poți să hrănești pisicile de mare sau delfinii, să vezi de foarte aproape rechini, pinguini, urși polari sau vaci de mare.

Atracția parcului este, însă, show-ul balenelor ucigașe, personajul principal fiind Shamu. Știu, și mie mi-e milă de aceste minuni ale naturii ținute în captivitate, dar ei spun că majoritatea exemplarelor au fost salvate de la moarte și că în alt loc nu ar fi avut șanse de supraviețuire. Trecând peste angoasa inițială, show-ul balenelor este magnific. În pur stil american: gigantic.

Plimbare printre girafe și zebre la Busch Gardens Tampa Bay

Busch Gardens Tampa Bay este un parc imens, o adevărată rezervație naturală care se întinde pe câteva hectare. Aici vezi de la urangutani și crocodili până la rinoceri și canguri. Și tot aici sunt cele mai spectaculoase roller-coastere din lume, ca viteză, înălțime sau curbe: noul Cheetah Hunt, Montu sau Sheikra sunt doar câteva. Nu, nu m-am dat…

Am făcut „safari” (mă rog, un fel de…)  printre turme de antilope și zebre, am dat de mâncare puilor de cangur, ne-am plimbat printre urangutani, tigri bengalezi și păsări exotice. Am văzut animale, păsări și plante de care nici nu știam că există și am petrecut o zi întreagă într-un parc imens, întins pe câteva hectare. Toate incluse în prețul biletului de intrare (mai puțin hrana pentru animale, dacă vrei să le hrănești din palmă. Costă între 5 și 7$).

Aquatica, parcul de care nu te mai saturi

Parcul acvatic Aquatica este locul în care nu obosești niciodată și de care nu te poți sătura. Ai fi în stare să o iei oricând de la capăt. Jocuri, tobogane cu apă de toate felurile și dimensiunile, bazine, râuri și valuri artificiale, căderi de apă, TONE de apă! Este un paradis acvatic, din care nu ai vrea să mai pleci. Și în care intri cu costumul de baie, crema de soare, papucii de plajă și cheia de la vestiar, pentru că niciodată nu știi pe unde intri și în ce parte a parcului te va duce apa!

O zi la plajă

Pentru că în 2007 mi-am propus să ajung la plajă și nu am reușit, de data aceasta  am rezervat o zi pentru Cocoa Beach, la Atlantic. Am mers o oră cu mașina către est și a descoperit o plajă ca în filme. Lungă până la linia orizontului, largă, cu nisip natural și valuri mari. Apă caldă, libertate (nimic îngrădit, nicio limită), liniște (populată, dar fără muzici care urlă sau ghiolbani care înjură), dușuri, toalete, vestiare, mici restaurante cu multe feluri de bere și specialități oceanice. O plajă minunată, sub soarele Floridei.

Travel tips

  • dacă vrei să vizitezi mai multe parcuri, cumpără biletele online, economisești bani și timp la intrare.
  • în prețul biletului de intrare sunt incluse aproape toate atracțiile, inclusiv show-urile, dar nu și hrana pentru animale.
  • în interiorul parcului nu ai voie, teoretic, cu mâncare și băuturi din afară. Sunt multe locuri în care poți mânca, ai chiar și locuri unde poți găsi mâncare mai sănătoasă.
  • ai nevoie de o mașină ca mijloc de deplasare, distanțele sunt mari și transportul în comun cvasi inexistent. Parcurile au parcări imense, foarte bine organizate.
  • dacă vrei să vizitezi parcuri, pornește la drum dimineața, ca să eviți traficul, cozile în parcări și căldura.
  • respectă regulile din parcuri (și în general)! Americanii sunt disciplinați, iar când un supraveghetor îți spune că nu ai voie undeva pentru ești prea mic, prea mare sau nepotrivit îmbrăcat, e bine să-l asculți! Because the law says so.
  • tot din cauza distanțelor mari e bine să alegi un hotel plasat central. Altfel, vei fi izolat și vei cheltui mult pe benzină sau taxi (care e scump).
  • dacă vrei să faci shopping, în Orlando sunt câteva mall-uri mari: The Florida Mall, The Mall at Millenia (mai scump) și un Outlet irezistibil, Orlando Premium Outlets, un adevărat paradis al cumpărăturilor.
Categorii: America de Nord | Etichete: , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: