Ce poți face într-un weekend la Belgrad

Am vizitat de două ori Belgradul și am de gând să mă întorc și vara, când sunt sigură că distracția e mult mai mare. Capitala Serbiei are o populație de 1,6 milioane de locuitori, este unul dintre cele mai vechi orașe ale Europei și locul în care s-au intersectat, de-a lungul anilor, drumuri importante ale continetului. De aceea a avut și o istorie tumultuoasă, numeroase naționalități lăsându-și amprenta asupra orașului.

Belgradul e situat la confluența râului Sava cu Dunărea, ceea ce îi oferă un relief aparte. Nu intru în detalii geografice, ci direct în subiectul care mă interesează: locurile în care poți să mănânci, să bei și să te distrezi cum îți place! Pentru că pe malurile celor două ape, aproape de confluență, sunt zeci (sau chiar sute) de localuri pentru toate gusturile. Restaurante elegante, cu specific, taverne, cafenele, terase, cluburi de jazz, house sau muzică de prin partea locului – orice gusturi ai avea, găsești ceva pe placul tău.

Dacă alegi să petreci un city-break aproape de România, nu prea costisitor și cu numeroase variante de distracții – Belgradul e o variantă potrivită, mai ales vara.

Un drum de 7-8 ore

Ca modalități de transport există avionul (Tarom-ul are curse directe la Belgrad, dar e destul de scump) sau mașina. Am ales a doua variantă, prin Pitești, Craiova, Drobeta Turnu-Severin, apoi am trecut Dunărea, am mers o oră și jumătate de-a lungul fluviului, am străbătut câteva localități (având ca puncte de reper, în Serbia, Veliko Gradiste, Pozarevac), am intrat pe autostradă (E 75) și de acolo în 45 de minute am ajuns la Belgrad. Drumurile sunt cam ca în România, străbat și localități, în total am făcut cam 8 ore, dar se poate ajunge și mai repede, fără opriri dese și cu viteză peste 120🙂.

Partea de drum care însoțește Dunărea este minunată. La intrarea în România, la Porțile de Fier 2, fluviul oferă peisaje care îți taie respirația. După ce treci granița, îți dai seama de măreția Dunării. Merită să faci câteva opriri, în locurile special amenajate, la altitudini un pic mai mari, pentru a capta frumusețea naturii în această parte de lume.

În timpul zilei

Belgradul are multe parcuri, unele dintre ele foarte mari. Una dintre cele mai frumoase zone ale orașului este, după părerea mea, cea din jurul cetății Kalemegdan (foto jos). Este cea mai veche parte a orașului, construcția cetății fiind începută acum două milenii. Treptat, s-au adăugat și alte laturi ale cetății, astăzi fiind un monument cultural de excepție și un loc special, în care au loc numeroase evenimente culturale, sportive, concerte și multe altele.

Aproape de Cetatea Kalemegdan se găsește principala stradă pietonală din Belgrad, Knez Mihailova (Prințul Mihail, prima fotografie de sus), locul principal de întâlnire al tinerilor din Belgrad, de-a lungul căreia sunt înșirate o mulțime de magazine, cafenele, dar și centre culturale, galerii, săli de expoziții. Este locul potrivit pentru a bea o cafea după-amiaza, după o partidă de shopping. Pe Knez Mihailova sunt atât magazine populare (Mango, Zara, Aldo, Taly Weijl, Replay, Bata, Morgan, Miss Sixy și altele), cât și branduri scumpe (Bally, Azzaro) sau magazine ale designerilor locali.

Masa de prânz

Cum spuneam, restaurantele sunt multe și variate. Cele fusion, sârbești, italiene sau balcanice sunt cel mai des întâlnite. Pentru un prânz cu savoare locală recomand Balkan Ekspres, în cartierul Zemun, nu numai pentru mâncarea gustoasă, cât mai ales pentru designul original (este amenajat ca un vagon de tren, cu banchete, ferestre și finisaje care te fac să te simți în Orient Expres) și panorama deosebită asupra râului Sava, înainte de a se vărsa în Dunăre. Nu e un restaurant scump, aici poți mânca supe (aproximativ 4 euro/poție), feluri principale (fripturi, preparate locale, pește – cu prețuri între 7-12 euro) sau pizza (între 5-7 euro).

La prânz mai poți lua masa în insula Ada, situată pe malul lacului Sava. Aici este o plajă lungă (vara se face plajă, baie și se practivă sporturi acvatice) și zeci de terase, cafenele, restaurante și cluburi. Iarna funcționează și un patinoar și te poți plimba prin parcul imens.

După apusul soarelui

Un loc foarte la modă acum la Belgrad este restaurantul Lorenzo&Kakalamba (foto jos), cu un design cu totul aparte: original, încărcat, în care se amestecă elemente de decor italian renascentist cu accente etnografice sârbești și mobilier eclectic. Arată interesant, iar în meniu găsești preparate tradiționale locale și italiene. Prețurile sunt destul de mari, dar este o experiență inedită.

Un alt restaurant interesant este Pire Slow Food, unde specialitatea este piureul – preparat din diverse legume, în combinații variate. Am încercat o supă de roșii delicioasă și un piure de cartofi cu bucățele de carne rumenite. Cum îi spune și numele, este un restaurant Slow Food, decorat cu mult alb, iar atmosfera este foarte liniștită.

Public Dine & Wine este restaurantul meu preferat din Belgrad. Are un design minimalist, dar foarte cald, cu ilustrații în stilul anilor ’50, alb-negru, pe pereți. Îmi plac panorama, meniul, serviciul și vinurile bune de aici. Am încercat preparate tradiționale (un platou cu fripturi de vită, porc și cârnați, cu cartofi copți și diferite sosuri) și deserturi delicioase, servite în borcane din sticlă groasă (Tiramisu, Panna cotta, mousse). Aici supele costă cam 3 euro, pastele 7-8 euro, fripturile între 8-12 euro, desertul 3-4 euro. Pâinea servită este preparată după rețete originale și merită să încerci și unul din numeroasele sosuri (iuți, aromate, dulci) preparate, de asemenea, după rețetele lor speciale.

O noapte la Iguana

La Iguana am întâmpinat anul 2012. Este un club de jazz, cu mâncare foarte bună (fusion), vinuri alese, unde se cântă jazz live și locul preferat de întâlnire al expaților din Belgrad. De aceea atmosfera e liniștită – în sensul că se discută mult la masă, muzica nu este prea tare, media de vârstă pesste 35 și dress code smart.

Prețurile sunt mari, dar justificate, ținând seama de meniu, serviciu, design și atmosferă. Am încercat câteva preparate din pește excelent pregătite, totul foarte proaspăt și savuros. Și deserturile de aici sunt renumite în tot orașul (Panna cotta sau Cheese-cake cu smochine sunt foarte bune).

Iguana e așezat (cum altfel?) pe malul apei, aproape dintre confluența Savei cu Dunărea, într-o zonă în care se găsesc mai multe restaurante și cluburi – Beton Hala. Chiar alături este Cantina de Frida, un local cu specific mexican în care, după miezul nopții, lumea se distrează pe cinste. În jur sunt și alte localuri în care poți să bei cocktail-uri și să dansezi.

Barurile din această zonă sunt construite în foste docuri în care se descărcau mărfurile venite pe calea apei. Decorate variat, dar cu mult bun gust (și mulți bani) au ceva din aerul barurilor new-yorkeze din Meatpacking District (de asemenea o fostă piață de descărcare și tranșare a cărnii din Manhattan, devenită celebră în ultimii ani pentru cluburile trendy construite în fostele depozite de mărfuri).

Cele mai trendy cluburi de house ale momentului sunt Magacin și Plastic.

Travel tips

  • Moneda locală este dinarul, iar un euro este 103 dinari. În majoritatea localurilor sau a magazinelor se poate plăti cu cardul. Serviciul nu e de obicei inclus, bacșișul este max 10%.
  • Pentru a lua masa la restaurant e necesar să faci rezervare în prealabil. În localurile la modă e bine să suni chiar cu o zi sau două înainte. Sârbii petrec mult timp în oraș!
  • Bucătăria tradițională sârbească are multe influențe ungare și turcești. Deci are multe preparate din carne, fasole, varză și sosuri picante. Dacă nu ești un mare amator de carne, evită preparatele tradiționale locale.
  • În Belgrad nu există metrou, ci tramvaie și autobuze. Traficul e haotic, cam ca în București. Taxiul e accesibil, cu condiția să îl comanzi de la hotel și să ai grijă să nu te suprataxeze.
  • Belgrad nu este un oraș nemaipomenit pentru shopping, magazinele sunt destul de scumpe și nu găsești lucruri pe care să nu le ai la îndemână și în România.
  • Dacă ai auzit legende legate de hoți la drumul mare cum treci granița, infracționalitate ridicată în Belgrad – uită-le. Drumul e sigur, iar Belgradul și-a revenit mult după război. Desigur, sunt infractori ca în orice capitală europeană, așa că nu strică puțină prudență în locurile aglomerate. Noaptea poți merge liniștit pe străzi, în locurile circulate, centrale.
  • Și un secret pentru cele care vor să arate mereu bine: în Belgrad sunt saloane de frumusețe la tot pasul, ceea ce le face extrem de accesibile! Costă 10 euro un spălat, coafat și manichiură cu produse de cea mai bună calitate, serviciile sunt foarte bune, iar saloanele deschise până seara, târziu. Cu programare în prealabil, mai ales spre sfârșitul săptămânii.
Categorii: Europa, Uncategorized | Etichete: , | Lasă un comentariu

Navigare în articol

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: